Incontinenta urinara la femei – cauze, diagnostic, tratament

Cauze

Cauzele pierderii de urina la femei includ afectiuni ale vezicii urinare (vezica hiperactiva), sau afectiuni ale mecanismului sfincterian (pierderea de urina la efort).

Cele doua situatii mentionate mai sus pot fi evidentiat si diferentiat usor prin intrebarile: pierdeti urina in drumul spre toaleta atunci cand apare senzatia, brusca si intensa, de a urina, sau, respectiv pierdeti urina cand tusiti, cand ridicati greutati, cand alergati? Cele doua situatii, pierderea de urina in drum spre toaleta cu senzatia de graba la urinare si pierderea de urina la efort au cauze diferite si solutii terapeutice diferite, de aceea este important sa se lamureasca de la inceput ce tip de pierdere de urina are pacienta.

Cand pacienta urineaza des, simte la urinare o senzatie de urgenta, greu de controlat si pierde pana sa ajunga la toaleta, cauza este o hiperactivitate a vezicii urinare si vezica este cea care trebuie tratata, calmarea ei putindu-se face prin medicamente, stimularea electrica a centrilor care controleaza relaxarea ei, reinvatarea controlului asupra senzatiei de urinare.

Cand pacienta pierde doar la tuse, efort, ras, stranut, alergat, urcat scari, cauza este o deficienta a sfincterului care nu se inchide eficient. Aceasta deficienta poate fi mostenita, mai multe femei din familie putand avea simptomul acesta, ceea ce se mosteneste fiind un tesut conjunctiv mai slab, persoanele respective fiind predispuse si la varice sau hemoroizi.

Deficienta de inchidere a sfincterului poate fi insa si favorizata de nasterile multiple sau cu feti cu greutate mare, de afectiunile cu tuse cronica, de constipatie si de obezitate, deci de orice creste presiune a abdomenului asupra muschilor perineului. In toate aceste cazuri ajuta scaderea in greutate, tratarea constipatiei, reintarirea perineului, prin exercitii specifice, sau prin stimulare electrica a musculaturii si in cazul in care acestea nu sunt suficiente se poate recurge si la metode chirurgicale.

Diagnostic

Asa cum am precizat, diagnosticul este sugerat de discutia cu pacienta asupra simptomelor ei. De asemenea, completarea cu un Calendar Mictional ajuta foarte mult la evidentierea acestor simptome. In acest Calendar Mictional pacienta noteaza pe 2-3 zile volumele eliminate la fiecare urinare cat si pierderile de urina. O pacienta cu urinari dese cu volume la urinare de cate 150 ml si cu pierderi ce preced urinarea este o pacienta cu probleme de vezica, in timp ce o pacienta care urineaza cu volume de 300-400 ml, iar pierderile nu sunt legate de momentul urinarii, este o pacienta care are probleme de inchidere a sfincterului.

Tratamentul in ambele cazuri poate fi initiat dupa stabilirea diagnosticului prin discutia cu pacienta, examinarea calendarului mictional, un examen local efectuat de medic (examen ginecologic al perineului, cu vezica plina, pentru a constata starea uretrei, pozitia vezicii, existenta unui prolaps) si un examen de urina.

In cazurile in care simptomele nu sunt clar interpretable, cum ar fi cazul un care pacienta are atat simptome de vezica hiperactiva cat si pierderi de urina la efort, cand pacienta a fost deja operata pentru pierdere de urina si aceasta a reaparut, cazurile in care pacienta are un istoric cu afectiuni neurologice (accident vascular cerebral, boala Parkinson, hernie de disc, scleroza multipla), sau diabet zaharat, pentru a stabili diagnosticul corect este nevoie de probe urodinamice.

Ce sunt problele urodinamice? Scopul probelor urodinamice este de a reproduce simptomele suparatoare ale pacientei, urinarea deasa, pierderea de urina, masurind in acelasi timp presiunea din vezica si activitatea sfinterelor cat si volumul din vezica ca si volumul de urina ce se elimina la urinare. Aceste masuratori se pot face cu ajutorul unui cateter introdus prin uretra in vezica. Cateterul este moale si subtire astfel incat sa nu fie suparatoare prezenta lui, pacienta sa nu resimta dureri si sa poate urina usor. In timpul probei pacienta sta pe o toaleta, in spatele unui paravan, astfel incat sa se simta cat mai in largul ei, apropiat de felul in care este obisnuita acasa. Datele obtinute despre presiunea din vezica atunci cand pacienta simte senzatiile de graba la urinare sau de pierdere de urina, arata care este cauza simptomelor si orienteaza decizia de tratament.

Tratament

Este important de subliniat ca cel mai important aspect in luarea deciziei de tratament, atat pentru pacienta cat si pentru medic, este sa lamureasca si sa decida care este simptomul cel mai suparator pentru pacienta, pe care aceasta il doreste tratat si rezolvat sau macar ameliorat. Al doilea aspect important de lamurit este cat se poate ameliora acest simptom cu diverse metode de tratament, si daca exista vindecare completa si definitiva. Al treilea aspect ce nu trebuie omis este discutarea reactiilor adverse si a urmarilor diverselor metode de tratament.

Prima linie de tratament este recomandat sa fie o metoda, sau o combinatie de metode, care sa nu produca modificari ireversibile, adica metode care conserva situatia prezenta si au sanse sa imbunatateasca situatia dar la care se poate renunta sau poate fi inlocuita cu o alta fara insa a lasa urmari asupra pacientei, asa cum ar lasa o operatie chirurgicala.

Pentru pacientele cu urinare deasa si vezica hiperactiva aceasta prima linie de tratament este reprezentata de medicamente calmante vezicale si de stimulari electrice ale nervului tibial, in sedinte de cite 20 min de 2-3 ori pe saptamina, cca 20 de sedinte (electrozii de stimulare sunt la fel ca cei de electrocardiograma, se lipesc pe glezna si pacienta simte o usoara furnicatura in timpul stimularii). Prin acest procedeu curentul emis de aparat ajunge pe calea nervului tibial la centrii care relaxeaza vezica urinara situati in regiunea sacrata.

Pentru pacientele cu pierderi de urina la efort, prima linie de tratament este reprezentata de invatarea unei contractii corecte a muschilor perineali si exersarea zilnica a acestei contractii, cu control periodic, astfel incat pacienta sa recapete controlul acestor muschi (care trimit fibre musculare si catre sfincterul vezicii) si prin exercitii regulate sa le cresca tonusul si eficienta. Pentru cele care nu pot contracta eficient perineul muschii pot fi stimulati electric, si tonifiati prin sedinte de stimulare de 2 ori pe saptamina, cu ajutorul unui electrod vaginal/perineal de unica folosinta.

Aceste metode ajuta cam 2 din 3 paciente sa simta o imbunatatire suficienta, astfel incat sa fie multumite de tratamentul prescris, pe care insa il vor urma prin exercitii sau medicamente, la domiciliu, permanent.

Daca aceste metode nu dau rezultate satisfacatoare in 3-6 luni de tratament, se trece la metode mai invazive. Astfel, pentru pacientele cu vezica hiperactiva se poate injecta in vezica, prin cistoscopie, toxina botulinica, care calmeaza vezica si face ca pacienta sa merga mai rar la toaleta, fara graba si sa nu mai piarda urina. Pentru pacientele cu pierderi de urina la efort se poate monta chirurgical o bandeleta sub uretra, pe care uretra sa faca un curbura cind pacienta face efort si astfel pierderea de urina sa se reduca sau sa dispara.

Este important de mentionat o confuzie frecventa. „Ruptura de perineu” este un termen care nu este legat de tulburarile urinare sau de pierderea de urina. „Ruptura de perineu” este un termen care exprima o modificare de pozitie a vezicii urinare. Operatia de „ruptura de perineu” nu este o operatie facuta sa corecteze tulburarile de urinare ci sa restabileasca pozitia vezicii. „Ruptura de perineu” nu se corecteaza cu bandeleta care se pune sub uretra.